TIHAN & ASOCIATII. Societate civila profesionala de psihologie

 

Inteligenta umana este o investitie strategica si nu un cost care trebuie permanent redus!
 

Bine ati venit la TIHAN & ASOCIATII

Sanatatea reprezinta starea de bine în plan fizic, psihic si social al individului. (OMS)

Psihologul  este implicat în variate forme de interventie în scopul promovarii unei bune dezvoltari a individului prin valorificarea la maximum a resurselor personale ale acestuia, ale scolii, familiei si comunitatii.

Obiective:
Interventia psihologului este menita a contribui la dezvoltarea urmatoarelor arii:

     - intelectuala,   - afectiva,   - sociala,   - structurarea personalitatii,   - comportamente de adaptare,    - orientare vocationala etc.;

Interventia psihologului este directionata înspre promovarea starii de bine si prevenirea aparitiei unor probleme (interventie primara), minimizarea dificultatilor care apar într-o prima etapa (interventie secundara) si stabilizarea unor dizabilitati (interventie tertiara);

Psihologul (indiferent de zona strict delimitata în care lucreaza) trebuie sa faca dovada efectiva a respectului fata de terti si sa faca tot ce poate pentru cunoasterea si apararea de catre beneficiarii lor drepturilor si demnitatii umane.

Va prezentam platforma pe care opereaza psihologul, si anume, starea de integritate fizica, psihica si sociala. (clic pentru mai multe informatii)

Contact/ Informatii

Telefon:      0723577112

Adresa Postala 
      str. Doamna Ghica nr.6, Bl.3, sc.B, et.5, apt.60,

        Bucuresti, sector 2, cod postal 022832


Electronic mail
     General Information:        
focus.opinfo@gmail.com

 

Copyright © OPINFO CENTER. All rights reserved
 

Google

Serviciile noastre

Procedura de avizare psihologica se face pe baza de contract, direct cu societatea civila profesionala de psihologie, TIHAN & ASOCIATII . Activitatea se desfasoara în temeiul dispozitiilor Legii nr. 213/2004 si a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.213/2004, aprobate prin H.G. nr. 788/2005. Pe lânga acestea baza legala mai contine: Legea securitatii si sanatatii in munca nr 319/2006 (art.13; art.48 alin.2 lit b) si Hotararea de Guvern nr.355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor

 

Atentie! Analiza psihologica nu face parte din obiectul de activitate al firmelor de medicina muncii.

 

Ce este analiza psihologica ?

La ce îi serveste clientului aceasta procedura?

  •  Sa inteleaga si sa identifice principalele tipuri de personalitate;
  • Sa anticipeze reactiile persoanelor dificile si sa se adapteze la acestea;
  • Sa identifice tipul propriu de comportament in situatiile de criza;
  • Sa ghideze persoanele dificile spre a intelege ce se petrece in interiorul lor;
  • Sa comunice eficient cu persoanele dificile;
  • Sa transforme conflictul in cooperare;
  • Sa raspunda empatic la nevoile persoanelor dificile, indiferent de masca sub care se ascund;
  • Sa primeasca si sa faca afirmatii critice;
  • Sa foloseasca tehnica parafrazei si a feed-back-ului;
  • Sa distinga diferentele intre comportamentele pasiv, agresiv si pasiv-agresiv;
  • Sa-si controleze propriile emotii in timpul situatiilor conflictuale;
  • Sa se pozitioneze in relatie pe o pozitie de colaborare si nu ca adversar;
  • Sa-si manifeste dezacordul fara a crea conflict;
  • Sa foloseasca in mod adecvat limbajul nonverbal;
  • Sa intelega cauzele profunde pentru care oamenii reactioneaza negativ;
  • Sa recunoasca atunci cand cad intr-o capcana (tipar comportamental) si posibilitatile de iesire pe care le au.
  • Sa evite sa fie manipulati de persoanele dicifile.

Ce beneficii personale va înregistra clientul din sedintele de consultanta psihologica?

  • Va întelege cum sa exploreze principalele cauze ale aparitiei conflictelor si cum pot fi acestea evitate;
  • Va învata sa priveasca situatiile conflictuale dintr-o perspectiva complet diferita (tehnica pozitiilor perceptuale) ;
  • Va dobandi abilitatea de a aplica tehnici de comunicare (empatica, asertiva, nonviolenta, nonverbala);
  • Va reusi sa dezvolte planuri proprii pentru a-si imbunatii relatiile interpersonale;
  • Va descoperi ca detine strategii eficiente pentru a prelua controlul asupra situatiilor de criza.

Learn more

Descrierea societatii

Societate profesionala de psihologie este acreditata de Colegiul Psihologilor din Romania Cod: 30B0647, Filiala Bucuresti (pozitia 1830)

Conform acreditarilor noastre va oferim :

   a. Servicii în psihologia clinica

   b. Servicii in psihologia muncii si organizationala

   c. Servicii de psihologie aplicata în domeniul securitatii nationale

 

Echipa:

Psiholog TIHAN EUSEBIU,

    - psiholog specialist in psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale,

    - psiholog specialist in domeniul psihologiei clinice

    - psiholog practicant in psihologia muncii si organizationale

 

Psiholog TIHAN LAURA,

   - psiholog practicant in domeniul psihologiei muncii si organizationale

   - psiholog practicant in psihologie aplicata in domeniul securitatii nationale

 

Psiholog IANCULESCU GABRIELA,

 - psiholog specialist in domeniul psihologiei clinice

 - psiholog principal in domeniul psihologiei scolare

 

 

Cod CPR: 30 B 0647, Filiala Bucuresti

CUI: RO 23339104

BRD-GSG, Agentia Tei,

IBAN: RO14BRDE445SV04475454450

 

 

Stiri si Evenimente

Conferinta Nationala de Psihologie, cu tema „Dialog pentru diversitate”

Conferinta Nationala de Psihologie Industriala si Organizationala „Alexandru Rosca", Editia a VIII-a, 10 -  13 Aprilie 2008, Cluj Napoca

April 5-9, 2008
16th European Congress of Psychiatry (AEP 2008)
Nice, FRANCE
URL: http:/www.kenes.com/aep/

April 23 - 25, 2008
V Congreso Internacional de Psicología y Educación: los retos del futuro
Oviedo, SPAIN 
URL: www.uniovi.es/congrespe  

 

(clic pentru informatii complete)