UNELE ASPECTE DE ANALIZA PSIHOLOGICA ÎN

 DEMERSUL PSIHOTERAPEUTIC

AL COPILULUI SI ADOLESCENTULUI

     Drd. Eusebiu Tihan, psiholog-sociolog

 Drd.Laura Tihan, psiholog-sociolog

        TIHAN & ASOCIATII. Societate civila profesionala de psihologie

Concepte cheie: contact social, demers stiintific, investigatie psihologica, ereditate, mediu, QI, evolutie, discernamânt, dezvoltare, personalitate, echipa medicala/terapeutica.

Mai nou, se fac reclame la TV pentru sindroame. La moda este ADHD. A devenit astazi o obisnuinta ca parintii sa îsi conduca copiii la psihoterapie.

Lasând la o parte aspectul de fite, totusi, acei parinti care vin la psiholog din/cu sinceritate, îi aduc probabil ca au sesizat ei ceva în comportament, în procesele si mecanismele psihice. Desigur, psihoterapia are un demers stiintific îmbratisat cu acribie de pasionatii sai, psihiatri, psihologi, asistenti medicali, medici de alte specialitati. Fiecare membru al echipei terapeutice este un fin psiholog, ale caror calitati în contactul social structurat s-a dezvoltat în abordarea a numeroase cazuri de dificultati diferite, prin discutii cu profesorii, cât si împartasirea între colegi a mecanismelor, totul pentru a veni în sprijinul copilului, parintilor acestuia. Putini stiu însa ce eforturi depun acesti speciallisti, putini stiu ce emotii, sentimente dezvolta si ei în aceasta interactiune. Totusi, în aceasta sectiune dorim sa accentuam pe necesitatea examenului psihologic ce va sta la baza derularii acestei proceduri atât de fine, care este psihoterapia. Este bine stiut ca psihoterapeutul nu poate realiza investigatia psihologica.

Trebuie sa existe psihologi specialisti în investigarea psihologica, a componentelor sale particulare, cum de altfel trebuie sa existe psihologi specilizati în interventia în crize. Este o munca de echipa. Psihoterapeutul este unul din membri si are la îndemâna aceste elemente evidentiate de toti membrii echipei medicale. Astfel, cu totii îsi pot structura si consolida strategia în arta regala, psihologia.

Sa procedam la dezvaluirea unor aspecte cuprinse în tehnica de realizare a acestui tablou final atât de necesar nu numai psihoterapeutului cât întregii echipe de specialisti medicali.

Ce elemente va aborda, în ce maniera îsi orienteaza studiul, tine de capacitatea de modelare conceptuala a psihologului specialist în investigare.

*

Fiecare dintre noi intra în lume cu o anumita ereditate, caracteristici transmise noua prin germenii plasmatici ai parintilor nostri, nuclei, ei însisi produsi pe o lunga linie stramoseasca. Ne dezvoltam în anumite conditii de mediu, ambianta noastra sociala si materiala. Orice facem, ca adult sau copil, într-o ultima analiza, aceasta rezulta dintr-un complex de interactiuni între ereditate si mediul nostru. Pentru a întelege si a controla comportamentul uman, va trebui sa cunoastem câte ceva despre natura si functionarea fiecarui individ.

S-au conturat mai multe conceptii2) dintre care s-au remarcat în special doua.

Adeptii conceptiei ineiste, postuleaza ca dezvoltarea individului este în întregime subordonata ereditatii, influentele mediului actionând doar în limite predeterminate, înscrise în codul genetic. Este si punctul de vedere al teoriei maturationale, al carui adept a fost si A. Gesell, teorie care considera dezvoltarea copilului ca pe o desfasurare în timp a planului impus de echipamentul genetic.

La polul opus se situeaza opinia dupa care nou-nascutul este o fiinta informa si pasiva dispunând doar de foarte mici predeterminari, “o pagina alba” pe care sansa, experienta sau un plan construit constient poate înscrie liber o istorie.

Cercetarile sustin ideea dublei determinari a dezvoltari psihomotorii a copilului. Subliniind interactiunea necesara dintre factorii ambientali si cei ereditari trebuie sa spunem ca nici un copil nu poate fi privit separat de mediul în care se desfasoara cresterea si maturizarea sa; acest mediu îl formeaza pe individ înca de la nastere.

Numeroasele atitudini, deprinderi, trasaturi de caracter sunt prevazute la un individ fiindca au fost avantajate, încurajate sau doar solicitate de catre mediu.

Dezvoltarea psihomotorie a copilului are loc în functie de doua grupe de factori:

a)    fatori ereditari si adaptarea biologica, de care depind maturizarea sistemului nervos si mecanismele psihice elementare,

b)    factori ambientali.

Factorii ereditari

Copilul dispune la nastere de un echipament genetic, constituit din factori generali si factori individuali.

Factorii generali raspund de întregul sistem de trasaturi comune speciei si controleaza procesul de maturizare morfologica, biochimica si electrogenetica a sistemului nervos.

Factorii individuali – sunt cei ce dirijeaza acele trasaturi înscrise în codul genetic în masura sa diferentieze indivizii între ei.

Ceea ce se transmite ereditar nu sunt caracteristicile psihologice sau morale, ci, anumite dispozitii ce faciliteaza achizitia în cursul vietii a unor astfel de caracteristici comportamentale. Se spune ca, o functie psihica, cu cât este mai complexa cu atât ea depinde mai putin de ereditate.

S-a concluzionat ca, doar trei aspecte ale personalitatii au o evidenta componenta ereditara: raportul extroversie-introversie, emotivitatea si nivelul activismului general.

Factorii ambientali.

Se stie ca resursele genetice ale individului nu-i asigura automat o dezvoltare normala ci numai o serie de disponibilitati potentiale cu totul insuficiente pentru a-l defini ca om.

Factorii de mediu extern, implicati în dezvoltarea psihomotorie a copilului sunt extrem de numerosi. În functie de perioada sau momentul dezvoltarii, se deosebesc:

a)      factori ce actioneaza asupra parintilor anteriori momentului procreerii, influentând calitatea biologica a gametilor ,

b)      factori ce actioneaza în perioada dezvoltarii embrionare,

c)      factori ce actioneaza în perioada dezvoltarii fetale,

d)      factori ce intervin perinatal,

e)      factori ce intervin în diferitele etape succesive ale dezvoltarii postnatale.

Dupa natura lor:

a)      factori organici (fizici, chimici, biologici, geografici),

b)      fatori socio-culturali.

Factorii organici cuprind o varietate de circusmtante:

-     calitatea sanatatii parintilor si copilului,

-         durata gestatiei,

-         conditiile de viata si echilibru emotional,

-         alimentatia, s.a.

Mediul sociocultural reprezinta un sistem complex din care, de o importanta deosebita pentru dezvoltarea copilului o au: mediul familial, mediul scolar, profesional, colectivele de copii si conditiile economice.

Astazi, se recunoaste ca, pâna si procesul maturizarii morfologice a sistemului nervos central este dependent de factorii ambientali. J. Piaget si alti cercetatori au demonstrat posibilitatea accelerarii procesului dezvoltarii psihice ca urmare a exercitiului functional. Iata cum explica psihologii, aceste faze ale devenirii umane:

În 1900 o surprinzatoare descoperire a fost facuta aproape simultan de trei biologi ce au lucrat independenti în problema ereditatii. Descoperirea nu a rezultat din propria lor experimentare, ci din cea a unui calugar austriac, pe numele sau Gregor Mendel, a carui efort ei l-au gasit într-un obscur jurnal stiintific, publicat cu 34 ani mai devreme si uitat rapid. Mendel pusese în gradina sa o încrucisare de mazare. Cand el a cuplat mazarea cu flori albe cu mazarea cu flori rosii, a gasit ca anumiti factori intangibili, pe care el îi denumea pur si simplu elemente pentru a dori un termen mai bun, determinau daca produsul va fi rosu ori alb. “Elementele au produs o ratie consistenta între urmasul rosu si cel alb, nu doar pentru o generatie, ci în generatii succesive. Aceste reguli pentru transmiterea ereditatii au devenit cunoscute ca legile lui Mendel.

Biologii au continuat mai atent studiul lui Mendel. În America, Thomas Hunt Morgan si Raymond Pearl, au dezvoltat, ca si altii, teoria ereditatii conform cu genele si cromozomii, termeni ce au înlocuit pe cei de elemente ale lui Mendel. Genele, în masura în care pot fi determinate, sunt molecule de proteine, submicroscopice ce exista în nucleii celulelor. Înlantuite în paternuri diferite, genele formeaza cromozomii. Aceste modele complicate, de gene, unice pentru fiecare persoana, determina ereditatea sa. Un germen celular al fiintei umane contine 24 de perechi de cromozomi, fiecare confectionat probabil din mii de gene. Când sperma barbatului si ovulul femeii se unesc în momentul conceptiei, fiecare realizeaza una din aceste perechi de cromozomi, care atunci se combina în nuclee de celule alcatuind un nou individ si astfel se determina întreaga sa mostenire fizica.

Ce trasaturi mostenim? Primim culoarea ochilor, a parului si a pielii, forma craniului si tendinta de a fi scund sau înalt. Anumite defecte fizice ca, acromatopsia, degete groase si unele forme de calvitie sunt de asemenea mostenite. Nici o maladie comuna exceptand diabetul, nu sunt ereditare, desi predispozitii de mostenire a cancerului, tuberculozei si a alergiilor pot exista. Doar doua deficiente mentale precise sunt mostenite - debilitatea mintala si coreea Huntington, o maladie rara caracterizata prin dezintegrare fizica si mentala. Expertii nu sunt de acord asupra rolului ereditatii în alte câteva maladii mentale. În concordanta cu marea majoritate a psihologilor, gradele de inteligenta ce le posedam se datoreaza mostenirii.

Pe scurt, la momentul conceptiei, când genele de la tata si mama se unesc, se alcatuieste ereditatea. Orice altceva ce modeleaza individul tine de factorii de mediu. La fel, embrionul si fetusul se dezvolta în mediu uterin. Pe de alta parte se fixeaza un complex de factori fizici si sociali. Printre alte influente el este afectat de hrana, climat, localizare geografica, modelul de camin si relatiile între vecini, scoala, comunitatea si natia. Acesti factori de mediu determina la o persoana ce sa vada, sa auda, sa atinga, sa miroasa si ce sa guste. Acestea îi pot spori sau întârzia simtitor dezvoltarea. Îi pot prescrie ce sa învete sau sa îsi aminteasca; îi furnizeaza stimuli la care reactioneaza emotional.

În fiecare moment trait, fiecare persoana devine rezultatul ereditatii sale si a factorilor de mediu. Întotdeauna exista doua forte ce interactioneaza. Psihologic vorbind, un aspect nu poate exista fara celalalt. Întrebare, “Ce este mult mai important, aspectul ereditatii sau al mediului?” este asemeni întrebarii, “Care aspect este mult mai important pentru pornirea masinii, motorul sau benzina?” Fara îndoiala ca amândoua sunt esentiale.

Aceasta interdependenta între ereditate si mediu prezinta o problema dificila pentru omul de stiinta. El nu poate, studiind direct persoana, sa afle daca ereditatea sau daca factorii ambientali sunt principalii determinanti ai culorii parului, ai Q.I.-ului sau ai dispozitiei lui. Totusi, el poate masura caracteristicile fizice sau mentale a doi indivizi si sa noteze diferentele între ele. Prin studiul atent al fundalului si al experientei dobândite, cercetatorul poate spune daca ereditatea sau mediul ambiant este mai pregnant determinat între aceste diferente.

Particularitatile care determina pe larg ereditatea pot fi foarte putin schimbate în aceasta viata, desi într-o generatie viitoare este posibil sa fie modificate. Caracteristicile determinate de factorii de mediu pot fi schimbati prin educatie, prin corectie sociala, politica în scoli mai bune, prin terenuri de joaca, cartiere mai curate sau prin înalte standarde de viata.

Cum pot distinge psihologii în studiul fiintelor umane, între trasaturile caracteristice ale ereditatii si ale mediului? Cea mai buna modalitate este de a compara persoanele având un acelasi fond ereditar (gemeni identici), dar cu medii înconjuratoare diferite. Daca gemenii au fost separati la scurt timp dupa nastere si-au crescut în diferite medii înconjuratoare, diferentele vor apare din caracteristicile lor fizice si mentale care pot proveni ca rezultat al influentei mediului, deci putem afirma ca fondul lor ereditar este identic. O alta modalitate este de a analiza persoanele având fonduri ereditare diferite, dar acelasi fond ca urmare a mediului înconjurator, cum ar fi un copil crescut alaturi de copii naturali ai parintilor. Copiii având aceeasi vârsta, cei doi fiind tratati în mod asemanator. Diferentele descoperite aici pot fi atribuite ereditatii, pe când mediul ramâne constant. În mod natural aceste cazuri sunt greu de gasit, dar situatii aproximative ofera rezultate pe deplin concluzive.

O alta întrebare care se pune este: inteligenta copiilor adoptati tinde sa se asemenea cu a parintilor adoptivi sau este o mostenire a adevaratilor parinti.

Rezultatele la testele de inteligenta ce au fost administrate când aveau între 5 si 11 ani au aratat ca acei copii adoptati manifestau numai o usoara apropiere de parintii adoptivi. Pe de alta parte, copii dezvoltati în caminele naturale au aratat similaritati notabile cu parintii lor[1]. Astfel, ereditatea unui copil afecteaza inteligenta acestuia mai mult decât o face caminul în care traieste. Din cercetarile sale, dr. Burks2 a îndraznit sa concluzioneze ca ereditatea este de 4 sau 5 ori mai importanta decât mediul în determinarea modului în care indivizii se disting la testarea inteligentei.

Dar când copilul se muta dintr-un mediu sarac într-unmediu mult mai bun ce se întâmpla ?

O surprinzatoare teorie dupa care mediul unui copil nu numai ca poate ridica Q.I.-ul dar, de asemenea, îl poate atenua, a fost avansata de psihologii de la Universitatea din Iowa. Daca Q.I.-ul unui copil se dezvolta atunci când el pleaca dintr-un camin sarac la un camin adoptiv mediu, el îsi poate dezvolta si mai mult Q.I.-ul când merge într-un excelent camin. În mod controversat, transferarea copilului de la un mediu bun la unul rau poate diminua Q.I.-ul acestuia proportional cu gradul de schimbare. De aceea, psihologii vor investiga schimbarile ce au intervenit în viata copilului, variatiile în bugetul familiei etc.

Bibliografie

1.  S. Stansfeld Sargent, Studii fundamentale ale marilor psihologi. (Incursiune în istoria psihologiei). Traducere realizata de E. Tihan, Ed.BCS

2.  Expunere realizata de Dl. Prof. P. Golu în revista Tribuna Învatamântului, 1992